Referat globalizare si regionalizare

GLOBALIZAREA

1. Definiţie:

Intensificarea globalizării constituie trăsătura fundamentală a economiei mondiale la începutul secolului XXI. Ea se caracterizează prin accentuarea tendinţei de reducere şi eliminare a barierelor dintre economiile naţionale, precum şi amplificarea legăturilor dintre aceste economii. Deşi este unul dintre cei mai utilizaţi termeni în literatura de specialitate, nu se poate spune că există o definiţie general acceptată. Una dintre cele mai cunoscute este definiţia Băncii Mondiale:

Globalizarea se referă la faptul observabil că în ultimii ani o parte din ce în ce mai mare a activităţii economice la nivel mondial se derulează între persoane şi firme din ţări diferite.

2. Scurt istoric:

Rădăcini istorice ale globalizării
Secolul al XX-lea a fost, fără îndoială, perioada cea mai dinamică şi densă în derularea faptelor istorice, contradictorie şi complexă, fericită, dar şi dramatică prin consecinţele proceselor şi fenomenelor istorice desfăşurate în plan spiritual, politico-militar, economic şi social, care au condus la propagarea globalizării. Este “secolul extremelor” în care omenirea a experimentat cele mai spectaculoase evoluţii, reuşind atât “să comprime timpul” şi “să scurteze distantele”, cât şi să cunoască cel mai ridicat nivel al dezvoltării economice şi culturale şi, implicit, al civilizaţiilor. Dar este şi secolul în care sute de milioane de oameni au fost victimele războaielor, revoluţiilor din domeniul economic, politic, revoluţiilor tehnice şi ştiinţifice, epurărilor etnice sau religioase, al intolerantelor ideologice sau devastatoarei sărăcii cronice.
Globalizarea este un concept foarte des utilizat pentru caracterizarea stării actuale a economiei mondiale, însă diferit înţeles de cei care îl caracterizează ca fenomen. Unii îl percep ca pe o uniformizare complectă, alţii, dimpotrivă, ca o diversificare de proporţii, bazată pe respectarea unor principii comune.
Originile globalizării economiei
Deşi prezentată ca un fenomen specific sfârşitului de secol şi de mileniu, globalizarea – sau cel puţin unele dintre dimensiunile sale – nu este lipsită de o lungă istorie. Sub acest din urmă aspect, globalizarea reprezintă consecinţa aproape naturală al cursului tot mai accelerat imprimat istoriei, dacă nu de Renaştere, atunci cel puţin de prima revoluţie industrială.
Ceea ce deosebeşte fenomenul contemporan al globalizării de precedentele procese integraţioniste sunt: – scara (anterior regională, actual mondială); – ritmul schimbărilor (sub impactul “universalizării” Internetului); – sprijinirea într-o mai mare măsură pe progresul tehnologic decât înainte, cu impact imediat asupra condiţiilor vieţii cotidiene.
Termenul de globalizare este folosit pentru prima dată de Theodore Levitt, în lucrarea „Globalization and Markets”. În anii 1980, termenul de globalizare avea în vedere progresele tehnologice care au făcut mai uşoare şi mai rapide tranzacţiile internaţionale şi de asemenea se referea la extinderea dincolo de graniţele naţionale ale aceloraşi forţe de piaţă care au operat de secole la toate nivelele activităţii economice umane.

3. Avantaje/Dezavantaje:

Globalizarea este avantajoasă în primul rând pentru cei bogați sau mai precis capitalului lor, care este investit la modul cel mai eficient cu putință. În ce privește forța de muncă, globalizarea produce o dislocare masivă pentru toată lumea, de la muncitorul de fabrică din Germania, până la culegătorul Mexican de tomate. În termeni globali, aș spune că țările dezvoltate riscă să piardă foarte mult dacă nu-și schimbă atitudinea față de globalizare. Este de adăugat că cele mai recente pusee ale inflaţiei sunt legate de globalizare, ca și multe dezastre ecologice. Globalizarea nu poate și nu trebuie oprită, dar trebuie reglementată, controlată și analizată în mai mare detaliu. Consecințele ei sunt importante și nu e în interesul nimănui să fie tratate cu superficialitate.

Alte avantaje ale globalizării:

1. Libertatea de a călători liber oriunde, fără vize, fără aprobări speciale.

2. Libertatea de a comunica mobil cu oricine de pe planeta instant şi gratuit (sau cu costuri foarte mici).

3. Libertatea de a deţine de hărţi GPS pentru orice zonă de pe planetă.

4. Libertatea de a comunica cu oricine folosind o limbă cu caracter internaţional.

5. Existenţa monedei unice.

6. Dreptul legal de a munci oriunde.

4. Globalizarea în România:

România face față unei presiuni competitive incredibile. A pierdut unele dintre cele mai agere minți și cei mai buni lucrători din cauza globalizării. A devenit ținta capricioaselor piețe financiare internaționale. România a cedat controlul aproape tuturor industriilor sale strategice și resurselor. Competitivitatea și pilonii ei, educația și infrastructura, de abia dacă sunt menționate de clasa politică din România.

Regionalizarea

1. Definiţie:

Regionalizarea este procesul realizării unor aranjamente comerciale regionale cu grade diferite de integrare.

Pentru a înţelege mişcările care au loc în prezent în plan regional trebuie să facem diferenţa între regionalism şi regionalizare.

Unii autori folosesc termenul de regionalism în dublu sens: privit ca o mişcare de sus în jos şi astfel definesc regionalizarea şi termenul regionalism şi privit ca o mişcare de jos în sus ceea ce consideră că defineşte regionalismul.

●Regionalismul privit ca o mişcare de jos în sus, în care, regiunea este percepută de către oamenii care o locuiesc ca un teritoriu omogen, reprezintă conştientizarea intereselor comune şi aspiraţia lor de a participa la gestionarea acestor interese. În acest sens se poate vorbi de o “conştiinţă regională” care apreciază că statul este prea îndepărtat şi prea mare pentru a rezolva problemele regionale. Plecându-se de la această accepţiune statul e acuzat că vrea să impună un model unitar particularităţilor regionale. În acest sens regionalismul corespunde unei dorinţe profunde a colectivităţilor locale de a fi responsabile de rezolvarea problemelor care le privesc în mod direct.

Regionalizarea presupune o abordare de sus în jos şi vizează alte scopuri şi mijloace de punere în aplicare faţă de cele ale regionalismului. Ca răspuns la mişcarea regionalistă statul poate să recunoască o identitate regională – regiunea fiind percepută ca un teritoriu considerat omogen de către stat – şi poate lua măsurile necesare pentru că regiunile să participe la gestionarea propriilor afaceri.

Punctul de plecare al regionalizării îl constituie dezechilibrele regionale, în fapt conştientizarea acestora. Această conştientizare este urmată de intervenţia structurilor guvernamentale naţionale sau a unor entităţi suprastatale care au ca scop descentralizarea sau deconcentrarea la nivel regional a unor activităţi sau competenţe aflate anterior la nivel central. Avem de a face, în acest caz, cu acte administrative care sunt expresia unei voinţe politice centrale în materie de structuri locale/intermediare.

2. Principalele regiuni:

Regionalizarea se poate manifesta atât în plan naţional cât şi internaţional. În plan internaţional ca exemple doar în Europa ar fi: cooperarea scandinavă, cea dintre statele Benelux şi mai recent Uniunea Europeană.

3.Evolutia si etapele constituirii Uniunii Europene:

 Primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi europene aparţin lui Jean Monnet, pe atunci şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării din Franţa. El a propus ca producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei să fie administrată de un organism comun. Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a mers mai departe şi a propus un plan, care i-a purtat ulterior şi numele, „Planul Schumann pentru crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Italia şi ţările Beneluxului au sprijinit acest plan şi în 1951 a fost semnat „Tratatul de la Paris” între Belgia, Franţa, Republica federală Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda. CECO a luat fiinţă la 10 august 1952, iar Jean Monnet a devenit primul preşedinte al Înaltei autorităţi a Cărbunelui şi Oţelului.

Uniunea Europeana a fost infintata oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai recenta organizatie de cooperare europeana care a inceput cu Comunitatea Europeana de Carbune si Otel din 1951, formata din 6 state(Italia, Franta,R.F. Germania, Belgia, Olanda si Luxembourg), care a devenit Comunitatea Europeana in 1967. Membrii acestei organizatii au fost: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia si Spania. In 1991 guvernele celor 12 state membre au semnat Tratatul Uniunii Europene (care a mai fost numit si Tratatul Maastricht). Acesta a transformat Comunitatea Europeana in Uniunea Europeana. In 1994 Austria, Suedia si Finlanda au intrat si ele astfel numarul total de membrii a ajuns la 15. Pana in 1995 toate tarile ex-comuniste au cerut sa fie membre UE. Insa UE era ingrijorata de stabilitatea institutilor europene in aceste tari si tranzitia lor la economia de piata. Tarile care au aderat la UE in 2004 au fost Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia, Lituania, Letonia, Cipru, Malta. La 1 ianuarie 2007, au aderat alte două state la Uniunea Europeana: Bulgaria si Romania. Uniunea Europeană de astăzi, are 27 de state membre și o populație de aproximativ 500 de milioane de locuitori, este mai sigură, mai prosperă, mai puternică și exercită o mai mare influență decât Comunitatea Economică Europeană de acum 50 de ani, cu 6 state membre și o populație de mai puțin de 200 de milioane de locuitori. Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat european care îndeplinește criteriile democratice, politice și economice pentru dobândirea calității de membru.

4.Dezvoltarea regională în România.

În România s-au înregistrat preocupări privind dezvoltarea teritorială începând cu deceniul 6 al secolului XX. În 1976 apare Planul Naţional Unic de Stat al cărui obiectiv explicit a fost diminuarea diferenţelor de dezvoltare între judeţele României, prin aceasta înţelegând în principal nivelul dezvoltării industriale.

Din punct de vedere al dezvoltării spaţiale şi regionale, România are următoarele caracteristici:

  1. Reşedinţele judeţelor din România se află în cel mai mare oraş din judeţul respectiv, oraş care înglobează în general mult peste 50% din totalul activităţii economice din acea zonă;
  2. Oraşele mici au avut în general un profil monoindustrial, stabilit fără mare legătură cu specificul zonei, ceea ce a contribuit la falimentul rapid al profilului şi la apariţia unor probleme sociale acute.
  3. Dezvoltarea economică spaţială s-a făcut pe criterii egalitariste. În procesul industrializării nu s-a reuşit crearea de structuri industriale proprii fiecărui judeţ, acestea dobândind o structură industrială foarte diversificată şi amorfă. Astfel, în toate judeţele s-a dezvoltat industria alimentară, a confecţiilor, a pielăriei şi încălţămintei, precum şi industria materialelor de construcţii şi a exploatării lemnului. Toate judeţele, fără excepţie, aveau întreprinderi de construcţii de maşini şi prelucrarea metalelor.
  4. La nivelul fiecărui judeţ există decalaje economice impresionante între marile zone urbane şi micile oraşe, cât şi între mediul urban şi mediul rural.
  5. Decalajele inter – judeţe sunt declarate ca fiind nesemnificative de către oficialităţi, dar ele sunt semnificative la nivel de indicatori specifici şi la nivelul indicatorilor privind calitatea vieţii.

5. Regiunile din România:

În aceste condiţii a fost imposibilă conturarea unor regiuni de dezvoltare articulate, care să grupeze zone spaţiale cu acelaşi specific de dezvoltare şi cu identitate economică. Regiunile de dezvoltare din România sunt constituite pe principiul proximităţii spaţiale, au în medie 2,5 milioane locuitori şi nu prezintă aspecte de specificitate.

Regiunile sunt următoarele:

1. N-E: Bacău; Botoşani; Iaşi; Neamţ; Suceava; Vaslui

2. S-E: Brăila; Buzău; Constanţa; Galaţi; Tulcea; Vrancea

3. S: Argeş; Călăraşi; Dâmboviţa; Giurgiu; Ialomiţa; Prahova; Teleorman

4. S-V: Dolj; Gorj; Mehedinţi; Olt; Vâlcea;

5. V: Arad; Caraş – Severin; Hunedoara; Timiş;

6. N-V: Bihor; Bistriţa – Năsăud; Cluj; Maramureş; Satu Mare; Sălaj

7. Centru: Albă; Braşov; Covasna; Harghita; Mureş; Sibiu

8. Bucureşti: Ilfov; Mun. Bucureşti

6.Propuneri pentru reorganizarea administrativă a României

Ideea realizării unei organizări a țării pe regiuni cu personalitate juridică și putere administrativă a fost formulată în decembrie 2001.

Conform standardelor Uniunii Europene cu privire la unitățile statistice și administrative, un stat trebuie să cuprindă cinci nivele NUTS. Aceste recomandări au inspirat în România, până la începutul lui 2010, mai multe propuneri de reorganizare administrativă emanând din diferite foruri:

comisia prezidențială pentru analiza regimului politic și constituțional din România;

diferitele partide politice din România;

diferite grupuri de contact cu preocupări economice sau politice.

Unele din aceste proiecte pornesc de la județele și regiunile de dezvoltare economică de astăzi; altele își propun să reintroducă județele istorice în limite cât mai apropiate de situația de dinainte de 1950; există și propuneri care reintroduc regiunile, printre care una autonomă, asemănătoare cu cele care au existat în anii 19511968.

În cazul revenirii la o situație apropiată de cea anterioară anului 1950, județele de nivel NUTS III ar fi grupate în 9-15 regiuni bazate pe criterii istorice și economice de nivelul NUTS II. Acestea vor fi la rândul lor organizate în macroregiuni de nivelul NUTS I. Deasemenea, pentru a îndeplini standardele Uniunii Europene cu privire la unitățile statistice și administrative, o subdiviziune de nivel NUTS IV va fi creată (numită probabil canton sau plasă).

O altă propunere făcută de Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)este bazată pe 15 euro-regiuni, dintre care una autonomă cu majoritate etnică maghiară, formată din actualele județe Mureș, Harghita și Covasna. Cele 15 euro-regiuni ar fi grupate în 5 macroregiuni statistice de nivel NUTS I.

Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională, a declarat ca România trebuie să-și pună în aplicare programele de dezvoltare regională pentru perioada 2007 – 2013 în structurile în care aceste programe au fost concepute și convenite cu Comisia Europeană.

7.Avantaje/Dezavantaje ale regionalizarii in Romania:

Argumente pro regionalizare:

-reducerea aparatului birocratic, mai puţine costuri administrative şi cheltuieli

– viziune de ansamblu care să depăşească graniţele unui judeţ, elaborarea unor proiecte de dezvoltare pe regiuni, ceea ce se poate concretiza în accesarea mai multor fonduri europene

-experienţa europeană şi preferinţa, în unele state, pentru organizarea pe formule teritoriale mai extinse decât  judeţele în România de azi

Argumente împotrivă:

-o asemenea măsură, care afectează funcţionarea unui stat, nu poate fi adoptată fără o etapă tranzitorie şi fără o pregătire atentă, care să includă dezbaterea, informarea şi acordul larg al actorilor politici şi sociali; regionalizarea “peste noapte” ar crea un haos generalizat

-apariţia unor “mega-baroni” regionali care ar controla resurse imporante şi ar avea influenţă decizională majoră

-decuparea regiunilor în funcţie de interese politice şi nu de realităţile economico-sociale, ar denatura sensul unui asemenea demers

8.Nivelul dezvoltarii economice

Comerțul în România în perioada 1937-1939

Industria extracției și prelucrării cărbunelui era limitată la regiunea Anina din Banat, însă cărbunele extras era de foarte bună calitate. La Anina se produceau 300,000 tone de cărbune anual. Cărbunele extras de la Sacu, Doman și Ocna de Fier era livrat unor oțelării importante. Se spunea în acea vreme că în regiunea Hunedoara, la sudul localității Deva ar exista resurse nedescoperite.

Lignitul era extras în mari cantități din regiunea Hunedoara și din regiunea dintre Vârciorova și Bacău, însă cele mai importante zăcămite se aflau în Muntenia și Moldova. Producția totală de lignit în 1937 era de 2,183,508 tone.

Antracitul era extras din districtul Gori de la Schela și din Moldova și Muntenia, însă cantitatea totală nu depășea 201,000 tone.

Gazele naturale erau exploatate pe scară largă în regiunile Sărmășel, Zau de Câmpie, Șaroș pe Târnave, Bazna și Copșa Mică din Transilvania. Era exploatată o suprafață de 114 km pătrați; în general 140,000,000 metri cubi de gaz metan puteau fi extrași de pe un kilometru pătrat.

Industria oțelului se afla în Banat, fiind în legătură cu minele de cărbune de acolo, având o producție anuală de 129,060 tone în 1937.

Pescăriile din regiunea Dunării erau de o importantă valoare comercială și după pescăriile de pe Volga, pescăriile din josul Dunarii, de lângă Giurgiu și Oltenița, Călărași, Cernavodă și Hârșova și cele de lângă Ostrov, erau cele mai extinse si mai bogate din Europa. Pescuitul din lacuri era neînsemnat, însă producția anuală a Deltei Dunarii era de aproximativ 9,000,000 kilograme.

România era una dintre cele mai bogate țări din sud-estul Europei în ceea ce privește grânele. Muntenia și Basarabia produceau de două ori mai mult decât cantitatea produsă în Transilvania. Producția totală era doar puțin mai scazută decât cea a Germaniei și reprezenta o cincime din cea a Canadei. Grâul era de calitate foarte bună și era recoltat în mare măsură mecanizat, iar fermele românești erau bine dotate.

Industrie

Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de mașini, chimică, petrochimică, a materialelor de construcții, de prelucrare a lemnului și industria ușoară.

În cadrul industriei constructoare de mașini se produc utilaje petroliere pentru platforme de foraj terestru și marin la Ploiești, Târgoviște, Bacău, București și Galați, utilaje miniere la Baia Mare, Petroșani și Sibiu, mașini unelte la București, Oradea, Arad, Râșnov și Târgoviște, și produse ale industriei de mecanică fină.
Tractoare se produc la Brașov, Craiova, Miercurea-Ciuc, iar alte mașini agricole la București, Piatra Neamț, Timișoara și Botoșani. Locomotive se produc la București și Craiova, vagoane la Arad, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, autoturisme la Pitești, Craiova, Câmpulung-Muscel, autocamioane la Brașov troleibuze la București, nave maritime la Constanța, Giurgiu, Oltenița și aeronave la București, Bacău, Brașov și Craiova.

Înainte de 1990, România producea peste 40.000 de tractoare pe an. În 2001, numărul lor scăzuse la 5.300 de bucăți, iar în 2006 companiile autohtone au raportat fabricarea a 3.300 de unități. După închiderea uzinei din Brașov, în 2007, producția internă din domeniu s-a prăbușit, ajungând la numai câteva zeci de unități anual, producția internă fiind realizată de Mat Craiova și Mecanica Ceahlău.

Industria electronică și electrotehnică este reprezentată prin întreprinderi amplasate în principal în București, Iași, Timișoara, Craiova, Pitești.

Industria chimică s-a dezvoltat în ultimele decenii datorită existenței unei game largi de materii prime existente în țară: cantități de sare, sulf, potasiu, lemn de rășinoase, stuf, gaz metan, produse animaliere. Industria de prelucrare a sării s-a dezvoltat la Borzești, Băile Govora, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni și Giurgiu. Acid sulfuric se produce la Baia Mare, Zlatna, Copșa Mică, Turnu Măgurele, Valea Călugărească și Năvodari.

Industria petrochimică produce cauciuc sintetic la combinatele petrochimice de la Brazi și Borzești, mase plastice la Ploiești, Făgăraș, Brazi, Borzești, Pitești, fire și fibre sintetice la Botoșani, Săvinești, Roman, Iași. Industria chimică și industria celulozei și hârtiei sunt reprezentate prin numeroase centre în toată țara. Se produc medicamente și produse cosmetice, coloranți, vopsele și detergenți.

În cadrul industriei materialelor de construcții se produce ciment, sticlă și articole din sticlărie, ceramică pentru construcții, prefabricate, var. Principalele întreprinderi de ciment se află la Bicaz, Brașov, Fieni, Comarnic, Turda. Sticlă se produce și se prelucrează la București, Mediaș, Târnăveni, Dorohoi, Turda, Avrig.

Industria de prelucrare a lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. În combinatele de prelucrare a lemnului se produc plăci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje, mobilă. Cele mai importante unități se află în zonele montane și submontane, la Suceava, Bistrița, Focșani, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mureș, Reghin, Satu Mare, București, Brăila și Constanța.

Industriile ușoară si alimentară au tradiție în România, deoarece există importante baze de materii prime autohtone. Importante sunt industria bumbacului, industria de prelucrare a lânii, a confecțiilor si tricotajelor la București, Botoșani, industria zahărului, a uleiurilor, a vinurilor, a panificației.

Turismul

Turismul reprezintă sectorul economic care dispune de un potențial valoros de dezvoltare ce poate deveni o sursă de atracție atât a investitorilor cât și a turiștilor străini, însă concurența puternică din partea țărilor învecinate (Ungaria, Bulgaria, Croația) și amploarea problemelor legate de competitivitatea turismului românesc îngreunează situația.

Un potențial mare îl reprezintă agro-turismul, România fiind una din puținele țări din UE în care se prezervă mediul de tip rural.

Alte puncte turistice importante ce ar putea fi exploatate mai intens, și mai ales dezvoltate, sunt: Valea Prahovei, Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, Maramureșul și Bucovina, Munții Apuseni, Valea Oltului etc.

Orașe predispuse de a fi importante atracții turistice pentru străini sunt: Sibiu (Capitală Culturală Europeană în 2007), Băile-Herculane, Brașov, Cluj-Napoca, Sighișoara, Constanța, Iași, Suceava, Târgoviște, București etc.

În anul 2009, litoralul Mării Negre din România a fost vizitat de 1,3 milioane de turiști, din care maxim 40.000 au fost străini.

Variația regională

Date statistice salariul mediu/lună pentru luna ianuarie 2009:

    Brut (lei) Net (lei)
București 2534 1840
Cluj-Napoca 1966 1453
Iași 1867 1377
România 1839 1355
Constanța 1826 1355
Craiova 1813 1331
Timișoara 1740 1285
Galați 1670 1243
Brașov 1614 1193

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s